Drumul Pain au Chocolat-ului – din Provence în Haute-Savoie

În ultimii ani, am cam schimbat city break-ul clasic cu circuite și semi-circuite pe regiuni/țări. Am considerat că, străbătând-o în lung și-n lat, cu mașina, cu trenul, cu piciorul, ajungi să cunoști țara și să-i pătrunzi cu adevărat atmosfera. Și s-a dovedit că am avut dreptate.

 

Acum am ales din nou Franța, o combinație de câteva orașe mari din Provence (Marsilia – Montpellier), Rhône-Alpes (Lyon și Grenoble) și Haute-Savoie, în superbul Annecy.

 

*vedere asupra Marsiliei din Bazilica Notre-Dame de la Garde

 

Ce-mi aduceam aminte cu uimitoare acuratețe din ultima trecere prin Franța (în urmă cu câțiva ani, în Chamonix) a fost cafeneaua unde ne-am oprit pentru un cappucino și-un pain au chocolat, care pain au chocolat s-a transformat în trei pain au chocolat-uri și din cauza cărora era cât pe ce să nu mai urcăm pe Mont Blanc, că la o adică de ce ar fi cei 4.800 de metri altitudine mai aproape de Rai decât un orgasm culinar? Mai bine stăm și mâncăm pain au chocolat până-l vedem pe Dumnezeu. Șansele sunt foarte mari, credeți-mă pe cuvânt.

 

 

Așadar, după această nouă călătorie prin Franța, vă anunț că nu s-a schimbat nimic în concepția mea. Franța rămâne exact cum o știam, plină de restaurante, cafenele, fântâni, muzee și librării; hrănește și extaziază, în egală măsură, și trupul, și spiritul. Ne-am plimbat din patiserie în cofetărie cu același fascinație ca pe Câmpiile Elizee, am făcut la fel de multe poze prăjiturilor și vitrinelor cu patiserii, cât și splendidelor clădiri baroce și Art Déco de pe splendidele bulevarde largi franțuzești în raze și splendidelor tablouri de Rubens și Chagall de prin splendidele muzee.

 

 

*vedere de pe o străduță oarecare din Marsilia

 

* catedrala St. Pierre, Montpellier

 

Când am ajuns în Marsilia (sfârșit de februarie), era deja primăvară. Copacii înfloriți, cerul albastru, păsărelele cântând, un fior de briză caldă. Ne-am plimbat pe străzi cât s-a putut, respirând noutatea atmosferei, foarte puțin franceză (fiind de-a lungul istoriei port al unui mare imperiu colonial, unde se întâlneau toate coloniile Franței, Europa, Africa și Orientul deopotrivă, atmosfera Marsiliei este una multietnică și, așadar, deosebit de vibrantă), i-am făcut o poză elegantă Castelului d’If (că pe cuvânt dacă nu-i mai mișto prin patiserii decât prin fortărețe, contele de Monte Cristo să mă judece), am urcat la basilica Notre-Dame de la Garde (și nu-i deloc ușor, mai ales dacă te-ai îndopat bine înainte, cum am făcut noi constant, toată vacanța), un loc fantastic de belvedere asupra Vieux Port-ului, Mării Mediterane și întregului oraș de pe malurile ei, și am vizitat Muzeul de Istorie Naturală și Muzeul de Arte Frumoase (gratuite amândouă) din cadrul somptuosului Palat Longchamp, situat în la fel de somptuosul Parc Longchamp, listat de Ministerul de Cultură francez ca unul dintre cele mai importante parcuri/grădini naturale din Franța și, așadar, obiectivul de neratat din Marsilia. Sau, ca să-mi citez soțul: Au înfometat Ludovicii poporul, dar au și făcut.

 

*palatul Longchamp

 

*amurg pe fațada unei bazicili din Marsilia

 

*Vieux Port, Marsilia

 

Ceva foarte mișto: aproape toate muzeele din Marsilia sunt gratuite (noi am mai văzut Muzeul de Artă Contemporană).

 

Ah, și un mic fun fact, această conversație și, în același timp, rezumat perfect al periplului de culturalizare al copilului prin muzeele Franței:

 

– Oh nu, mami, iar tablouri cu oameni morți sau dezbrăcați?!

 (câteva minute mai târziu)

 – Uite, în tabloul ăla e cineva și mort, și dezbrăcat!

 

 

Din Marsilia am plecat cu TGV-ul spre Lyon (l-am luat pe cel de dimineață, de doar 40 de euro, când cele de după-amiază/seară ajungeau chiar și la 300 euro), care ne-a lăsat după nici două ore în gara TGV integrată aeroportului din Lyon (aeroport care se numește – atât de frumos – Aéroport de Lyon-Saint Exupéry), iar, de acolo, trenul de transfer spre centrul orașului, acel tren fancy, rapid și scump, pe care-l cunoaștem cu toții de prin toate marile orașe ale Europei (în Lyon îi zice Rhônexpress și costă 15 euro/persoană pentru nici 30 de km) și pe care, mai nou, îl avem și noi, Otopeni – Gara de Nord; e drept că nu-i așa rapid și fancy, dar măcar e 5,5 lei, adică doar de vreo 15 ori mai ieftin.

 

*pod peste Rhône, Lyon

 

Lyonul a fost acum pentru mine ceea ce a fost Parisul în urmă cu mulți-mulți ani. Dragoste la prima vedere (plus degustare – recomand Chez Grégoire, o să mă pomeniți prin acatiste) și armonie urbanistică desăvârșită între modern și clasic. Un Paris mai mic, dar la fel de minunat și fără problemele (inerente) de mare metropolă ale adevăratului Paris.

 

*Parisul din Lyon

 

În Lyon, traficul este extrem de scăzut (transportul în comun este foarte bine pus la punct), așadar orașul, deși mare și viu, modern și încântător, păstrează constant o senzație de oraș de vacanță, cu zgomot puțin și aer curat. Șansele să dea peste tine o bicicletă sunt mult mai mari decât să dea o mașină. Nu miroase a noxe, ci doar a pain a chocolat proaspăt scos din cuptor și a sosuri magnifice cu trei feluri de unt. Pe lângă muzee, aici am vizitat un teatru galo-roman deosebit de bine conservat și, acum, dacă stau să mă gândesc, mă mir că am reținut acest lucru, având în vedere că imediat apoi am mâncat cel mai mare pain au chocolat din Franța (cât o pâine) și, așadar, am cunoscut extazul absolut (la Aux Merveilleux de Fred). Merveilleux tout simplement. Alături de București (din nostalgie istorică), Madrid și Torino, Lyonul intră și el pe lista orașelor mele preferate din Europa, în care aș putea locui oricând.

 

*Palatul Bursei de Valori, Lyon

 

*detaliu dintr-o bazilică, Lyon

 

În ziua următoare am plecat, dis-de-dimineață, cu trenul, înspre Annecy, „Veneția Alpilor”, „Perla Alpilor francezi” și cu siguranță unul dintre cele mai frumoase orașe ale Franței. Situat la doar 40 de kilometri de Geneva, Annecyul este un blend minunat de francez și elvețian, de Strasbourg și Interlaken: un lac de culoarea smaraldului, cu deschidere înspre Alpii înzăpeziți, chalet-uri splendide peste tot, străzi înguste și pietruite, arcade, o rețea de canale traversate de poduri din fiert forjat și aspect general de carte poștală. Dacă vă aflați în zonă, puteți transforma o excursie de o jumătate de zi într-o amintire superbă, pe viață. În plus, și drumul cu trenul până acolo a fost extraordinar de frumos, o experiență în sine.

 

*lacul Annecy, de la poalele Alpilor

 

*vedere Annecy

 

*vedere Annecy

 

Călătoriile spre celelalte două orașe, Grenoble și Montpellier, le-am făcut cu flixbus-urile: cam 10 euro/persoană pe sens.

 

 

În Grenoble, un oraș absolut fermecător, aflat la poalele Alpilor și străbătut de râul Isère, râu de munte, impunător și temperamental, am urcat la cetatea Bastilia, ce străjuiește orașul și oferă un punct superb la belvedere (și am urcat pe jos, în loc să luăm telecabina, ocazie cu care am consumat cam 0.067% din caloriile ingerate prin patiseriile din oraș). Drum lung și greu, în serpentine (cam de mărimea Tâmpei Brașovului), urmat de șiruri nesfârșite de scări interioare, pe care ne-am intersectat însă cu o mulțime de alergători (neverosimil de subțiri pentru niște oameni care trăiesc înconjurați de nectar și ambrozie). Rezultatul, pe măsură, măreția Alpilor, ea însăși.

 

 

*vedere din Fort de la Bastille, Grenoble

 

*amurg deasupra râului Isère, Grenoble

 

Montpellier este o versiune ceva mai mică a Marsiliei, la fel de viu și cosmopolit, cu un aer ușor exotic, dar mai curat, mai modern, reprezentativ pentru spiritul francez, viu și vibrant, aglomerat, cu terase pline și gălăgioase, dar în care, în același timp, te poți pierde ușor pe străzi, într-o liniște absolută. De prin toate minunile arhitecturale de care e împânzit Montpellierul, e de precizat neapărat Muzeul Fabre, un muzeu de artă imens și impresionant, plin de tablouri flamande din secolul al XVII-lea, pentru care ne-ar fi plăcut să avem mai mult decât cele câteva ore (biletul de intrare – 9 euro – este valabil 24 de ore, intrări și ieșiri, deci profitați de el).

 

 

*vedere nocturnă, Montpellier

 

Deși eu am încercat să le expun pe fiecare în parte, orașele Franței nu pot fi cu adevărat disecate în mod singular, ele trebuie trăite împreună, ca ceea ce reprezintă, un conglomerat de frumos, din toate punctele de vedere. În Franța mergi nu doar ca să mănânci cea mai bună mâncare din viața ta, ci să mănânci pe străzi, după ce ai ieșit dintr-un muzeu grandios, în Franța mergi nu doar ca să bei un pahar de vin (probabil cel mai bun vin din viața ta), la o terasă dintr-un centru vechi minunat, cu arhitectură flamboiantă de secol XVII, ci să bei paharul de vin în timp ce respiri istorie și trecut.

 

 

*Catedrala bazilică Sainte Marie-Majeure, Marsilia